Another type of journey through time and space is found in a volume signed by two ladies:

Journey By Elevator - Chronicle Of An Emigration. June 5, 1980 - June 21, 1982 (Editura Vremea, 2017, with a concise explanatory preface by the well-known historian Matei Cazacu, who lives in Paris). It is an epistolary novel: while waiting to be reunited as a family, the mother, Crisula Ștefănescu, and the daughter, Monella, diligently write (in the time-frame mentioned in the title of the book) to the husband and father, Andi Ștefănescu, who left for West Germany. The letters of the two heroines highlight a mood and x-ray the Romanian world of the '80s, with their strong desire to leave the country and not to be trampled on and defeated by the misery of a system, with its inherent shortcomings in all respects. And yet, we see that people live… They go to the movies, to the theater, despair does not show its fangs, even if the wait is terrible and the uncertainties bear fruit every day. However, the tone of the letters is lively and fresh, the child grows up and is carefully cared for by a loving mother (nice information that little Monella, aged ten, is read to her, in the evenings,

Plato!!?). Mother and daughter are the heroines of a book that was written while they lived it. Those dealing with the recent history of Romania could also pay attention to this volume. Epistolary only in appearance.

Un alt tip de călătorie prin timp și spațiu găsim într-un volum semnat de două doamne: Călătorie cu liftul. Cronica unei emigrări. 5 iunie 1980 – 21 iunie 1982 (Editura Vremea, 2017, cu o prefață amical corectă și concis explicativă a istoricului Matei Cazacu, stabilit la rîndul lui de decenii la Paris). Este vorba despre un corpus epistolar: mama, Crisula Ștefănescu, și fiica, Monella Kaplan, îi scriu de zor. în intervalul amintit în titlul cărții) unui soț și unui tată, Andi Ștefănescu, plecat în Germania  şi care urma să-și recupereze, să-și reîntregească familia. Scrisorile celor două eroine evidenţiază o stare de spirit și radiografiază lumea românească a anilor ’80, cu dorința de a pleca din țară sau de a nu te lăsa călcat în picioare şi învins de mizeriile unui sistem, cu lipsurile inerente unei lumi sub toate aspectele. Și, cu toate acestea, vedem că se trăiește… Se merge la filme, la teatru, disperarea nu-și arată colții, chiar dacă așteptarea e teribilă și incertitudinile rod zi de zi. Totuşi, tonul scrisorilor e viu și proaspăt, copila crește și e atent îngrijită de o mamă iubitoare (simpatică informația conform căreia micii Monella, în vîrstă de zece ani, i se citește, serile, din Platon!!?). Mamă și fată sînt eroinele unei cărți care s-a scris în timp ce ele au trăit-o. Cei care se ocupă de istoria recentă a României ar putea să acorde atenție și acestui volum. Epistolar doar în aparență.